Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Suflete sfâşiate

        de Viorica Gligor

Romanele Zeruyei Shalev explorează universul complex al dragostei şi al suferinţei, al pasiunii şi al pierderii, al relaţiilor conjugale şi al iubirii conflictuale dintre părinţi şi copii. Această problematică, identificată în Soţ şi soţie, Viaţă amoroasă şi Durere, este regăsită şi în cea mai recentă carte a autoarei, intitulată Destin.

Discursul narativ este construit din poveştile celor două protagoniste, Rahel şi Atara, ale căror vieţi se intersectează prin forţa destinului. Scriitoarea israeliană analizează psihologia abisală a feminităţii aflate în derivă, într-o căutare dilematică a echilibrului şi a sensului existenţial, pătrunde în interioritatea personajelor şi relevă frământările neostoite ale eului.

Scindate între diverse ipostaze, cele două femei trăiesc crize identitare profunde, provocate de circumstanţe dramatice şi de propriile alegeri. Rahel, ajunsă la vârsta senectuţii, priveşte înapoi cu dezamăgire, frustrare şi furie. În tinereţe, s-a dedicat cauzei politice, a luptat cu fanatism, în clandestinitate, într-o organizaţie subterană, şi-a asumat misiuni extrem de periculoase pentru a-şi elibera ţara de sub dominaţia britanică. A sperat că va trăi într-o lume mai bună, dar realitatea nu semăna cu ceea ce şi-a imaginat ea. Escaladarea conflictului dintre israelieni şi palestinieni i-a năruit convingerile, a presărat pretutindeni moarte şi distrugere. I-a mutilat aspiraţiile pentru care şi-a sacrificat binele familial: „Nu aşa îşi imaginase statul care urma să se înfiinţeze, odată ce lupta avea să se sfârşească, pe cadavrele prietenilor ei şi pe visurile lor spulberate”.

Viaţa sfâşiată a lui Rahel s-a împletit cu cea a statului israelian, pentru întemeierea şi libertatea căruia a jertfit tot ceea ce avea mai preţios. Eşecul mariajului său cu Manu, care i-a fost şi tovarăş de arme, s-a asociat cu sfărâmarea crezurilor naţionaliste. Drama ei a fost contextualizată de evenimentele istorice şi politice ale unui veac însângerat: „Cel mai crud dintre secole, plin de crimă, răutate, durere şi suferinţă. Până şi tânăra lor ţară, care se ridica pe locul tărâmului antic, un mic crâmpei dumnezeiesc pentru care luptaseră cu îndârjire, a început să se umple de morţi umblători, dezrădăcinaţi din toate colţurile lumii...”.

Plină de răni şi cicatrici, femeia şi-a îngropat trecutul în adâncul sufletului, deoarece, prea multă vreme, s-a izbit de zidul deziluziei, al neîmplinirii şi al plângerii. A renunţat să mai deschidă uşa blestemată a memoriei afective. Totuşi, când a fost căutată de fiica primului soţ, care a părăsit-o într-un mod brutal şi inexplicabil, a primit-o ca pe un mesager al destinului, chiar dacă nu era pregătită pentru o astfel de confruntare.

Când amintirile interzise au năvălit în prezent, durerile de odinioară au devenit pregnante. Deloc întâmplător, Rahel se întreba dacă nu cumva i-a fost dat să trăiască atât de mult, tocmai pentru a accepta, la finalul călătoriei sale pământene, acest semn de împăcare cu propria soartă şi cu cel pe care l-a iubit: „Venim pe lume orbi şi cu tălpile goale şi suntem trimişi într-o călătorie nemiloasă, cădem şi ne ridicăm, adunăm momente de bunătate într-un coş ciuruit, întâlnim pe cine întâlnim, şi iată că la sfârşitul călătoriei o aştepta fiica lui...”.

După ce s-a eliberat de angoasa retrăirii acelui timp devastator, prin confesiune, a conştientizat că întâlnirea cu Atara reprezenta darul providenţial de a-l fi putut ierta pe bărbatul care a abandonat-o şi i-a trădat visul dragostei dintâi. Pe de altă parte, mărturisirea bătrânei îi oferea Atarei şansa vindecării de trauma afectivă pe care a purtat-o, încă din copilărie, ca pe o povară strivitoare. Traumă provocată de absenţa dragostei paterne. A căutat-o pe Rahel, animată de blândeţea din cuvintele şi gesturile ultime ale tatălui său, adresate primei sale soţii, despre care nu ştia nimic şi pe care, de atunci, şi-a dorit să o cunoască. Simţea că între ele exista o legătură tainică şi invizibilă. Nesperat, a găsit în ea un reazem şi un refugiu sufletesc, de care avea imensă nevoie în momentul cel mai greu al vieţii sale, când şi-a pierdut soţul. Empatia şi solidaritatea celor două femei, neînţelese de propriile familii, au alimentat o relaţie înduioşătoare, matern-filială.

Remuşcarea, dezamăgirea, înfrângerea, revolta sunt dominantele psihicului feminin, pe care romanciera Zeruya Shalev le-a analizat cu subtilitate şi profunzime. Sondarea subiectivităţii a evidenţiat ravagiile pe care le-au provocat abandonul, respingerea, trădarea, dar şi iubirea-pasiune. Multiplele faţete ale dragostei au fost luminate, rând pe rând, mai ales în povestea Atarei.

Prinsă în capcana îndrăgostirii de un bărbat căsătorit, ea a trăit contorsionat, mistuită de patimă şi vinovăţie. Cu toate acestea, a ales să meargă până la capătul relaţiei adulterine care le-a ruinat căsniciile şi le-a provocat atât de multă suferinţă. Când cei doi au întemeiat împreună un cămin, dezvrăjirea a devenit inevitabilă. Au fost constrânşi să accepte, cu amărăciune, că nu sunt perechea care au visat că vor fi. Metamorfoza, erodarea sentimentelor sunt explorate de o manieră necruţătoare: „Îl învinuia pentru faptul că o amăgise şi îi distrusese viaţa, dar nu renunţa la el şi la încercarea de a-l repara, de a-l transforma din nou în bărbatul visurilor ei. La urma urmelor, nu e doar o iluzie, îl recunoaşte uneori în el însuşi, încă nu e prea târziu să se întoarcă. (…) În clipa în care şi-au început viaţa împreună, ca o familie, s-au găsit unul pe celălalt dezamăgitori până în măduva oaselor, autopedepsindu-se neîncetat pentru ceea ce le făcuseră copiilor lor, pedepsindu-se unul pe celălalt şi refuzându-şi ceea ce lipsea cel mai mult”.

Toate trăirile contradictorii ale Atarei, suişurile şi coborâşurile sentimentale, îndârjirea de a-şi valida alegerea au alimentat o permanentă tensiune interioară, pendulări atitudinale care au determinat-o să trăiască într-un foarte precar echilibru existenţial. Confiscată de iubirea maternă, lupta, în acelaşi timp, să recupereze şi dragostea pentru Alex, în ciuda blocajelor psihologice provocate de nevoia de a-i proteja pe copiii proveniţi din cele două mariaje distruse: „Şi poate că, în cea mai mare parte a timpului, a ascuns această iubire chiar şi de ea însăşi, mai ales în prezenţa fiului lui şi a fiicei ei, pentru că fiecare dintre cei doi copii îl întrupa pe părintele trădat prin infinite gesturi şi trăsături, aşa încât avea sentimentul că trădarea continua chiar sub ochii celor trădaţi, zi după zi…”.

Seismul fiinţial, pe care l-a resimţit Atara odată cu moartea absurdă a soţului, a dat măsura adevărată a afecţiunii pe care i-a purtat-o. Această catastrofă i-a destructurat toate resorturile vitale. Nu-şi putea ierta faptul că nu a fost suficient de implicată, că nu a presimţit nimic din ceea ce avea să se întâmple. Îşi reproşa incapacitatea de a fi evaluat corect cât de gravă era starea de rău a lui Alex. Asemenea ei, şi Eden, fiul lor, îşi reproşa neglijenţa şi orbirea de a nu-l fi dus din nou la spital, împotriva voinţei lui.

Paginile despre suferinţa pe care o trăiesc cei doi, văduva şi orfanul, sunt răvăşitoare. Stările de prăbuşire, destrămarea, furia, agresivitatea, disperarea, vinovăţia, depersonalizarea, înstrăinarea şi întunecarea, neputinţa de a-i aduce alinare celuilalt sunt analizate cu o acurateţe extraordinară. În absenţa partenerului de cuplu, femeia descoperă despre sine cât de tare o urâţeşte şi o otrăveşte durerea de a fi rămas singură, de parcă i-ar fi fost amputate sufletul şi trupul.

Fără îndoială, Zeruya Shalev a scris una dintre cele mai puternice cărţi despre dragoste, doliu şi jelanie. O carte dramatică şi tandră, în oglinda căreia se reflectă imaginea fluidă a vieţii „care seamănă surprinzător de mult cu moartea”, cruzimea destinului şi capacitatea omului de a îndura insuportabilul.

Nr. 06 / 2023
Nicolae Prelipceanu – laureat al Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” – Opera Omnia

Festivalul Internațional „Tudor Arghezi”, ediţia a XLIII-a

In memoriam Mircea Braga

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

„Gâlceava” dascălului cu societatea
de Gabriel Coşoveanu

Universitatea în trecere
de Cătălin Pavel

Solitar de duminică (1)
de Gheorghe Grigurcu

Ocupantul eliberator
de Nicolae Prelipceanu

„Cernăuţii şi gustul cenuşii” – Expoziţie Constantin Flondor la Elite Art Gallery
de Cristian-Robert Velescu

Cuib de barză
de Mihai Ghiţulescu

Bluesul: condamnare pe viaţă!
de Dumitru Ungureanu

Povestea unui automaton
de Gela Enea

Aurelian Zisu: un aristocrat al boemei
de Ştefan Vlăduţescu

Despre arcanele înstrăinării şi resorturile prozei scurte
de Gabriel Nedelea

O reconciliere poetică
de Gabriela Gheorghişor

lampa lui Diogene

Nimic de pe frontul de Vest sau de pe frontul din Pacific nu se apropia ca intensitate şi spectaculozitate de ceea ce aflam de la aceşti oameni
de Bogdan Şerban-Iancu

Reflexivitate şi expresivitate în poezia lui Teodor Preda
de Florian Copcea

O lume într-o cetate
de Carmen Teodora Făgeţeanu

Pe urmele Scripturarului. Dumitru Chioaru – un poet al discreţiei melancolice
de Savu Popa

Convorbiri lirice de la distanţă
de Toma Grigorie

Poeme
de Gela Enea

Poezie
de Carmen Secere

Poezie
dee Daniela Micu

Poezie
de Anca-Ioana Câdă

Poduri de teatru: un gând mai bun ce învinge ura
de Daniela Firescu

Suflete sfâşiate
de Viorica Gligor

Intimismul şi sugestia magnetică a banalului
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Păsările se duc să moară în Peru
de Romain Gary

Raţiunea convertită în instinct este sânge albastru
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri